De ce este nevoie de o reimaginare a lumii în care trăim?

"Creating the world we want is a much more subtle but more powerful mode of operation than destroying the one we don't want". (Marianne Williamson)

Voi începe o serie de însemnări despre cum îmi imaginez eu lumea în care mi-aș dori să trăiesc și cred că este nevoie de o mică clarificare asupra necesității acestei reimaginări.

Toți ne uităm în jurul nostru și vedem toate relele din societatea actuală și toate problemele omenirii și ale naturii. Prima reacție este să ne revoltăm, să ne lamentăm, să vociferăm și să milităm. Apoi urmează un soi de sentiment de neputință, senzația că ce putem face noi, de unii singuri, nu putem să schimbăm nimic, suntem prea mici și insignifianți etc. În momentul ăsta unii decid să ignore totul, să se facă că plouă și să își vadă mai departe de viață, concentrându-se pe bunăstarea lor individuală și a persoanelor apropiate. Pentru alții sentimentul de neputință devine covârșitor, uneori, și pică în depresie. Eu fac parte din a doua categorie.

Am avut, însă, un soi de revelație în momentul în care am văzut un filmuleț despre Transition Towns (din care, de altfel, am și pescuit citatul de mai sus). Ei zic așa: sunt multe persoane care ajung să fie deprimate de situația actuală din lume și să se simtă neputincioase. Ce-ar fi dacă ne-am schimba un pic modul de a pune problema(1) și am face următorul mic exercițiu de imaginație: să ne luăm un sfert de oră, de exemplu, în care să ne imaginăm, să vizualizăm, pur și simplu, cum ne-am dori să arate lumea în care trăim (mai verde, mai naturală, mai dreaptă, mai unită etc.). Poate fi o reimaginare a unei comunități concrete, comunitatea în care trăim, iar exercițiul se poate repeta oricând, pentru oricare dintre aspectele lumii. Apoi, având acele imagini în minte, hai să ne gândim ce am putea face pentru a ajunge la viziunea aia, care sunt pașii care se pot face, concret, aici și acum, începând la o scară mică, din jurul casei și în comunitatea locală în care trăiești. Envision, then find the ways to move towards it. Pentru că, după cum spunea Einstein, „What we can think, we can do.”

Mai e o capcană în care se pică de multe ori, aceea de a te gândi, ok, o să fac ce pot, dar ce contează asta în marea schemă a universului? Ce contează, ce impact poate avea un copac plantat sau faptul că eu am decis să îmi fac o grădină în care să îmi cultiv o parte din hrană? Contează. Chiar foarte mult.

În primul rând, intervine puterea exemplului. Sunt mult mai multe șanse să convingi pe cineva de ceva oferind exemplul personal, să arăți că se poate, decât dacă, să zicem, te apuci să mergi din ușă în ușă și să oferi pliante.

Apoi, exemplul acesta propagându-se (nu te mai gândi că ești singur în lupta asta a ta; există oameni care împărtășesc păreri similare, peste tot în lumea asta, oameni care aleg și ei, la rândul lor, să facă ceva, începând de la pragul ușii lor(2)), va interveni un efect cunoscut în permacultură și în ecologie sub numele de „net pattern” (modelul rețelei). Citez mai jos din cartea lui Toby Hemenway, „Gaia's Garden. A Guide to Home-Scale Permaculture”:

„Nature uses net patterns to build soil and ameliorate harsh conditions, and we can take a leaf from her book for our gardens. I’ve seen shifting sand dunes stabilized via a net pattern of plants. The blustery winds on the dunes scatter grass or other seeds randomly over a large area; as each plant grows, it creates a small shaded, windless patch around it. Bolstered by this self-created, benign microclimate, the plant sends out runners and colonizes new ground. Soon a netlike pattern of plants has captured and subdued a large patch of landscape, even though bare earth lies between the individual plants. Over time, the dispersed plants enlarge and tie together. The whole region has then been “tamed” and moderated, turned into mild and welcoming habitat.”

Hemenway vorbește despre grădini, dar la fel se va întâmpla și în comunitățile umane. Un nucleu ici, o oază dincolo, un grup de oameni aici, altul dincolo, legați, probabil, mulțumită aspectelor bune ale internetului, într-un web de relații, și care, tot prin intermediul internetului, pot disemina informațiile mult mai multor oameni decât celor din imediata vecinătate. Și, la scară locală, exemplul oferit pe viu, pe care unii poate vor alege să îl observe și să îl urmeze.

Voi continua exercițiile de reimaginare a lumii în care trăim în episoadele următoare (și probabil voi reveni cu mai multe idei despre schimbare și puterea vizualizării în general).


(1) A propos de asta, iată un citat din „Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944-1947” de Annie Bentoiu, carte pe care am citit-o de curând: „multe dintre problemele care par insolubile sunt doar prost puse”.

(2) Tot o idee preluată din permacultură: „Start at your own doorstep” și extinde-te de jur împrejur.